Acum câteva zile mi s-a propus să scriu pentru prima data un articol pentru un blog, ceea ce mi-a adus atât o bucurie cât şi o provocare. Ca să ne cunoaştem mai bine vă voi povești puţin despre mine. Mă numesc Alexandra Voinea şi sunt studentă în anul trei la facultatea de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei din Galaţi.
Cum am ajuns la Inocenţi?
Asta e o poveste foarte interesantă care a început la sfârşitul verii anului 2017, când am înţeles ca cel mai important este să evoluăm, făcând tot timpul ceva nou, care ne ajută să descoperim ceea ce ne place şi să ajungem mai aproape de scopul propus. Aşa am ajuns ca împreună cu doi colegi de ai mei să susţinem ateliere de programare pentru copii şi tineri, duminica, la biblioteca oraşului. A fost o experienţă impresionantă cel puţin pentru mine. Am avut o mare surpriză şi satisfacţie atunci când copii şi-au prezentat proiectele pentru că nu îmi venea să cred că de la noi au învăţat atâtea.
WOW!
Am decis să fac voluntariat când eram în mijlocul examenelor!
Da, poate e comic, dar m-am gândit că examenele vor trece şi eu va trebui să fac ceva util pentru mine şi în vacanţă. Şi cum ştiam că uşile ţi se deschid doar dacă vrei să te implici, am început să caut pe internet fundaţii unde pot face voluntariat. Recunosc că am ales Bucureştiul din motive personale, dar la urma urmei fapta conteză. Aşa am găsit site-ul deBunavoie.ro, unde scria că poţi fi voluntar oricând. Le-am scris celor de la DeBunavoie pe Facebook, spunându-le povestea mea. Maria, care coordoneaza dezvoltarea platformei de voluntariat, a fost foarte încântată de faptul că eu am susţinut ateliere de programare pentru copii în Galaţi.
De aici şi până la a ajunge la Inocenţi a fost doar un pas.
Au trecut şi examenele cu brio, iar prima zi anunţată pentru atelierele de programare a sosit. Pe drum aveam în gând doar să nu întârzii. Când am ajuns acolo am fost întâmpinată cu multă căldură şi mi-au fost prezentaţi cinci copii dornici să îi învăţ să creeze jocuri. Din experienţa anterioară aveam oarecum siguranţa că le va plăcea, dar în acelaşi timp şi un dubiu pentru că acum eram singură.
După prima lecţie copii au fost super încântaţi, chiar m-au întrebat dacă voi mai veni cândva după acea săptămână.
În a doua zi în afară de ateliere am rămas să fac şi teme cu copii de la centru. Putem spune că este un exerciţiu de răbdare care merită, pentru că toţi au fost calzi, primitori, iar cei mai mici chiar iubăreţi 🙂 cu mine.
Le-am predat limbajul de programare Scratch, dar în pauze am vorbit cu unii dintre ei.Am avut o mare bucurie când am auzit că în ciuda tuturor greutăţilor pe care le au şi ei vor să devină medici veterinari sau programatori. Nu contează de unde vii ci ceea ce vrei să devii.
E chiar plăcut când îi vezi aşa de mici, dar cu vise atât de mari, care cu multă încredere cu siguranţă vor fi îndeplinite.
Cred că ăsta a fost doar începutul surprizelor din acea săptămână.
În altă zi, în timpul unui curs un copil mi-a zis: “Doamna, aseară am stat până la două noapte să refac jocul, pe care l-am făcut cu dumneavoastră, dar nu am reuşit.” Am fost foarte surprinsă de iniţiativa lui, recunosc că la asta nu m-aş fi aşteptat. Ştiu că unele persoane m-ar ritica pentru că nu am spus că ora era prea târzie pentru el, dar eu consider că atunci când e pasiune, nu contează oră sau vârstă, ci doar ceea ce îţi doreşti cu adevărat. L-am încurajat pe copil şi i-am zis să mai încerce pentru că lucrurile, care îţi aduc împlinire merită continuate, chiar dacă ele nu se obţin niciodată uşor.
Cum spuneam şirul întâmplărilor a continuat şi am aflat că un alt băiat este campion la karate. WOW!
Un copil talentat şi disciplinat!
Altul dintre ei a venit într-o zi super fericit spunându-mi că au făcut şi la şcoală limbajul predat de mine şi a ştiut.
Poate copii de acolo nu aveau chiar cele mai bune condiţii acasă, dar clar este că sunt plini de motivaţie şi talent, sunt curioşi şi vor mereu să înveţe!
Cum a fost experienţa pentru mine?
De neînlocuit, am văzut cum nişte copii simpli sunt atraşi de nişte lucruri complexe, cum condiţiile sunt doar o scuză de a nu continua, cum orice se poate învăţa, oriunde şi oricând atâta timp cât există voinţă.
Recunosc că sunt super curioasă să văd proiectele lor, care vor ajunge la mine peste câteva săptămâni.
Dacă aş repeta experienţa?
Cu siguranţă, când voi avea ocazia şi timpul necesar vreau să mă întorc la ei pentru a le prezenta şi partea a doua a cursului.
O astfel de experienţă te schimbă ca om şi te învaţă că pentru a avea totul nu e nevoie de prea multe resurse materiale, ci de o inimă mare şi de un scop la fel de puternic, care să te încurajeze să evoluezi, pentru că, deşi uităm problemele sunt doar în capul nostru.
În loc să ne focalizăm energia pe părţiele mai puţin plăcute din viaţa noastră, ar trebui să găsim soluţii şi să ne concentrăm să îndeplinim visurile care ne fac fericiţi!
Alexandra Voinea este studenta la Facultatea de Calculatoare din Galati. A fost o bucurie pentru mine sa o punem in contact cu Fundatia Inocenti Filiala Bucuresti pentru a sustine ateliere de programare pentru copii. Trebuie sa recunosc ca atunci cand am auzit prima data ideea am avut emotii ca poate copiii erau prea mici sa inteleaga informatia. Alexandra mi-a demonstrat insa ca micii programatori erau perfect pregatiti si sunt incantata ca Alexandra intentioneaza sa revina la ei foarte curand pentru a-i ghida in ale programarii.
Iti multumesc, Alexandra, pentru ca ne-ai acordat increderea identificarii beneficiarilor atelierului creat de tine si pentru impartasirea cu noi a experientei tale! Si multumesc Elenei Georgescu de la Fundatia Inocenti pentru promtitudinea organizarii tuturor celor necesare pentru sustinerea atelierului in cele mai bune conditii!
Maria
