Asociatia P.A.V.E.L.

 

Asociatia P.A.V.E.L.
Adresa de email: office@asociatiapavel.ro
Număr telefon: 021 3112700
Adresa: Municipiul Bucuresti, Bucuresti
Site: http://www.asociatiapavel.ro
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/asociatia.pavel/

Domenii de activitate

Copii Educație Familii Sănătate Tineret Voluntariat Servicii sociale

Despre organizație

Asociaţia P.A.V.E.L. este asociatia parintilor cu copii cu boli oncologice si hematologice, organizatie infiintata in 10 mai 1996, fiind prima de acest fel din Romania. Asociaţia PAVEL este membra a 4 organizatii nationale si 11 internationale.

Asociaţia PAVEL are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor. Pe parcurs, ori de cate ori a fost posibil, Asociaţia PAVEL a ajutat si multi adulti bolnavi de cancer.
De la înființare și până în prezent, Asociația PAVEL a sprijinit prin diversele proiecte inițiate, peste 11.500 de copii suferind de cancer, leucemii și anemii grave și peste 8.000 de părinți ai acestora, nevoia de sprijin fiind extrem de mare și în continuă creștere.

PROGRAMELE  Asociației PAVEL
1. Casa părinţilor - găzduire gratuită pe perioada de spitalizare pentru copiii bolnavi şi părinţii lor
2. Asistență socială şi ajutor umanitar de urgenţă (medicamente & analize)
3. Evenimente speciale pentru copiii care petrec Sărbătorile în spital
4. Tabere şi excursii pentru copii şi tineri
5. Terapie prin arte combinate, jocuri şi terapie ocupaţională
6. Consiliere psihologică și juridică
7. Şcoala de spital pentru copii şi adolescenţi spitalizaţi – servicii educaţionale adaptate condiţiei de sănătate
8. Programe de recuperare (kinetoterapie, stimulare senzorială)
9. Îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire şi tratament în secţiile de oncopediatrie
10. Campanii de conştientizare a publicului asupra semnelor cancerului la copii şi de prevenţie în rândul tinerilor
11. Telverde pentru copilul cu cancer (primul telverde pentru familiile cu copii cu cancer din România), apelabil din rețeaua de telefonie fixă: 0 800 800 421

Proiectele Asociației PAVEL pentru anul 2018

1. CENTRUL DE RESURSE SI SERVICII PAVEL
Toate serviciile oferite de Asociația PAVEL sunt oferite cu ajutorul unei echipe formate din 12 specialiști, activitatea lor desfasurandu-se in sectiile de oncopediatrie si hematologie pediatrica din Institutul Oncologica si din Institutul Clinic Fundeni, dar si in Casa Parintilor PAVEL.
Fără existența acestor oameni în echipă, niciunul din proiectele și programele Asociației nu s-ar putea implementa.
Specialiștii care sunt zilnic în slujba beneficiarilor sunt:
asistenți sociali, manageri de caz, psihologi, jurist, art terapeuți, terapeuți ocupaționali, inspector resurse umane, contabil.
Centrul de Resurse PAVEL funcționează fără întrerupere în cadrul Institutului Oncologic București, începând din aprilie 2007, fiind primul si singurul centru de acest fel din Romania.
Servicii oferite gratuit copiilor si tinerilor bolnavi si familiilor acestora:
- asistență socială
- asistență si consiliere psihologică
- asistență juridică
- terapie prin joc si arta
- terapie ocupationala
- terapie Snoezellen
- management de caz
- suport medical
- informare si Tel Verde (Cancer Helpline 0800 800 421)
- campanii de preventie a cancerului si de informare asupra primelor semne ale cancerului
- campanii umanitare

+10 ani de funcționare neîntreruptă a Centrului de Resurse si Servicii PAVEL din Institutul Oncologic București

2. CASA PĂRINȚILOR PAVEL
Casa Părinţilor este unul dintre primele proiecte iniţiate de Asociaţia PAVEL, funcţionând continuu din 1998 şi până în prezent, fiind primul spatiu de gazduire gratuita din Romania, pentru copiii cu boli oncologice si familiile lor.
Se oferă găzduire gratuită copiilor şi părinţilor cu copii bolnavi de cancer, in perioadele in care vin din provincie la tratament în Bucureşti.
Casa părinţilor este un apartament social situat în zona Dristor, unde părinţii şi copiii pot avea acces cu uşurinţă deoarece se află la distanţă oarecum egală de cele trei spitale bucureştene în care copiii cu diagnostic oncologic pot fi trataţi. Apartamentul oferă un mediu plăcut, familial.
Bugetul de întreținere a Casei Părinților este folosit pentru a achita costuri de întreținere lunară, salariu administrator și alte costuri adiacente: alimente, materiale de igienizare, transport beneficiari.

3. ALOCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
Lunar, bugetul unei familii care are în întreținere un copil bolnav de cancer, necesită o suplimentare de: 1.000 de lei.

Din momentul diagnosticării și pe toată perioada internării și tratamentului, îngrijirea unui copil bolnav de cancer generează numeroase costuri suplimentare, pe care cele mai multe dintre familiile care își tratează copiii în România nu și le permit.
Sunt 5 categorii mari de costuri suplimentare, generate de diagnosticarea unui copil cu o formă de cancer: 400 lei / lună, altele decât cele subvenționate de stat*:
1. medicamente și echipament medical
2. investigații medicale 150 lei / lună, consultații, anestezii (nesubvenționate de stat)
3. transport 100 lei / lună, minim 1 vizită / lună în cazurile mai stabile
4. produse de curățenie și igienă 100 lei / lună, scutece, șervețele umede, creme și geluri speciale
5. alimente cu regim special 250 lei / lună, 8-10 lei/ zi produse nutriție alcalină

În fiecare an, Asociația PAVEL sprijină aprox. 550 de cazuri unice de copii bolnavi de cancer (cazuri noi & cazuri care sunt în tratament de mai mulți ani).
Aceste fonduri se pot colecta numai cu sprijinul celor care înțeleg criza sistemului medical și imposibilitatea familiilor încercate de a se descurca în această situație. Știm că este o provocare să adunăm an de an întreaga sumă, însă fiecare contribuție contează!

Banii din sau produsele care ajung la Asociație se distribuie familiilor copiilor ca sprijin oferit de către Asociația PAVEL, în baza unui formular semnat de părinți.

Estimarea valorilor a fost făcută la un nivel minim, ținându-se cont de istoricul de cheltuieli în cadrul Asociației PAVEL, din perioada 2010 - 2017.
Nu toți copiii au nevoie lunar de echipament medical sau investigații medicale, însă atunci când aceste nevoi apar, sunt după cum urmează:
- aprox. 20% dintre copii au nevoie de o proteză, cărucior sau camere implantabile, din cauza complicațiilor apărute: amputarea unui membru, respectiv imposibilitatea copilului de a mai suporta chimioterapia după tratamente lungi
- cele mai mari costuri sunt cele cu protezele, investiția medie într-o proteză fiind de 3.000-5.000 de euro
- investigațiile medicale se fac de obicei trimestrial, pe toată perioada tratamentului și încă 2-3 ani după însănătoșire, în cadrul controalelor


Ne dorim să sprinijim toți copiii aflați în dificultate, însă banii sau produsele se distribuie în funcție de fondurile disponibile, către cazurile cele mai grave și urgente.

4. SOS, AJUTOR MEDICAL DE URGENȚĂ
În fiecare lună, Asociația PAVEL contribuie cu ajutor financiar pentru cele mai nevoiașe familii, pentru: medicamente (absolut necesare în tratament și nu sunt asigurate de spital), analize și proteze, transport, alimente, ajutor de înmormântare.

5. MĂ FAC BINE - pachetul de primă internare
Prima internare poate veni pe neașteptate. Un ajutor este binevenit atât din punct de vedere al sprijinului financiar, cât și din punct de vedere al preciziei legat de ce și cât e nevoie. Suntem de aproape 22 de ani alături de familiile care își internează copii - știm foarte bine de ce este nevoie atunci când un copil ajunge pentru prima oară într-un salon de spital.
Lista de produse din pachetul de primă internare conține: chiloței, maieu, ciorapi, papuci, pijama, săpun, săpunieră, servețele umede, pastă de dinți, periuță de dinți, prosop, halat, tricou, pantaloni / colanți, gel de duș, scutece tip pampers, aleze, cana, farfurie, agenda părintelui, pix, broșură informativă, mascota PAVEL, brățară de luptător (din cauciuc), geantă tip troller.
Anual dorim sa acordăm aproximativ 100 de astfel de pachete.

- prima internare este întotdeauna o experiență care îi încearcă pe micii pacienți și familiile lor; pachetul de primă internare le face mai ușor contactul cu spitalul

- 110 euro - valoarea unui pachet de primă internare

6.. ȘCOALA DE SPITAL
Sute de copii sunt spitalizați vreme de luni sau chiar ani întregi în vederea tratamentului.
În tot acest timp pierd contactul cu școala, iar viitorul în ce privește educația lor, este periclitat. Din 2011, Asociația PAVEL derulează proiectul Școala
de Spital, un program în cadrul căruia elevilor le sunt predate disciplinele importante pe perioada spitalizării.

15.000 de ore predate în ultimele 12 luni
2.800 ore (limbi străine)
2.300 ore (muzică)
2.900 ore (istorie)
3.500 ore (matematică)
3.600 ore (literatură)

- 20 de profesori pentru 500 de copii în Fundeni și IOB
categoria de vârstă 2-6 ani încă are nevoie să fie acoperită (grădiniță)

- 15.000 de ore predate în ultimele 12 luni, în saloanele de spital

- profesorii din școala de spital sunt caractere puternice, oameni capabili să reziste în condiții dificile: predau 1 la 1 într-un salon de spital, copiilor aflați în diferite stadii ale bolii

7. TABERE PENTRU COPII ȘI TINERI BOLNAVI SAU SUPRAVIEȚUITORI
TABERE la munte și la mare
An de an, pentru copiii care suferă de diverse forme de cancer aflaţi în perioada dintre curele de tratament sau care au încheiat aceste cure, se organizează minim două tabere, la munte şi la mare.
Fiecare tabără numără paroximativ 30 de participanți (copiii bolnavi şi fraţi ai acestora, părinţi, minim un asistent medical şi adulţi însoţitori).
Bugetul anual pentru funcţionarea acestui proiect vizează acoperirea costurilor necesare pentru deplasare, masă, cazare şi activităţi distractive/excursii,
vizitarea unor muzee, monumente).

Taberele sunt organizate pentru a oferi copiilor posibilitatea să se refacă după lungile perioade de spitalizare, să-şi dezvolte abilităţile emoţionale şi sociale şi să viziteze locuri pitoreşti.

Asociația PAVEL organizează minim două tabere anual: una la mare si una la munte.
Costuri: cazare, transport, masă, medicamente, consumabile, intrări la diverse muzee, parcuri de distracții etc (200 lei/zi/participant)
Durată tabără: minim 6 zile
Număr de participați/tabără: aprox. 35 de persoane (un medic/un asistent medical, 3 însoțitori, 26 copii și părinți; în cazul în care
copiii au sub 16 ani, ei sunt însoțiți în mod obligatoriu de către aparținători).
Practic, vorbim de 12 de zile de tabără pentru 70 de participanți, la un cost minim de 200 de lei/zi/participant.

8. ONKO OLIMPIADA
Onko Olimpiada este cea mai importantă competiție sportivă din Europa dedictă copiilor cu afecțiuni oncologice. Se organizează anual: din 2 în 2 ani în
Polonia și 2 în 2 ani în Moscova. În 2018, evenimentul va avea loc în Varșovia.
Ultima participare a copiilor de la Asociația PAVEL avut loc în 2016, când au câștigat 10 medalii, dintre care 5 de aur.

9. E ZIUA MEA
Zile de naștere aniversate în spital
Lunar, în mediul de spital unde Asociația PAVEL își desfășoară activitatea (Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni), își aniversează ziua de naștere sau cea onomastică în medie 5 copii. Ne dorim să organizăm anual 60 astfel de petreceri, la care cu siguranță vor participa minim 300 de invitați în total.
Tort, confetti, decorațiuni de petrecere, muzică, antren și un cadou simbolic, toate acestea sunt ingredientele unei petreceri de neuitat! Am estimat un buget de aproximativ 500 de lei pentru fiecare petrecere.

REALIZĂRILE ULTIMELOR 12 LUNI
www.asociatiapavel.ro


1.512 de ore de consiliere
1.408 de ore de arte combinate
500 ateliere de creativitate
210 familii au primit consiliere juridică
15.000 de ore de predare (Școala de Spital)
3.024 de ore de asistență socială
52 de petreceri aniversare
1.600 de ore de terapie ocupațională
550 beneficiari copii și tineri
329 copii au primit rechizite
450 copii au primit cdouri de Crăciun
250 mame au primit daruri
participari la circa 15 evenimente și conferințe si organizarea propriilor evenimente
peste 1.000 susținători (donatori, voluntari)
1.600 de ore de terapie ocupațională
100.000 lei pentru medicamente & analize


Toate aceste programe si activitati nu s-ar fi putut realiza fara sprijinul multor donatori din comunitate, a sponsorilor, a bunei colaborari cu institutiile medicale, a muncii dedicate si neobosite a membrilor echipei PAVEL si a voluntarilor. Tuturor le multumim din toata inima.


Cum puteți ajuta?

Ca persoana fizică
http://www.asociatiapavel.ro/cum-puteti-ajuta

1. Puteți dona bani prin transfer bancar cu ordin de plata (sau Direct Debit), în conturile Asociației P.A.V.E.L. deschise la BANCPOST S.A., sucursala TITAN, sector 3, Bucuresti:
RON:   RO81 BPOS 7100 3031 332R OL01
USD:    RO92 BPOS 7100 3031 332U SD01
EURO: RO48 BPOS 7100 3031 332E UR01
sau
în conturile Asociației P.A.V.E.L. deschise la banca UniCredit Tiriac sau BCR:
RON:   RO08BACX0000000271027000, la UniCredit
RON:   RO98RNCB0088151631140001, la BCR   
si
Euro:  RO71RNCB0088151631140002, la BCR

sau

direct la sediul Asociatiei P.A.V.E.L., din Bucuresti:
Șos. Mihai Bravu, Nr. 311-313, Bl. SB 1, Sc. 1, Et. 1, Ap. 1, Sector 3
sau

la Centrul PAVEL (în incinta Institutului Oncologic, Et. 1, Șos. Fundeni 252)


Din străinatate:
Account holder: Association P.A.V.E.L.
Name of bank: BANCPOST S.A., branch TITAN
Address bank: B-dul Basarabia, Sector 3, Bucharest, Romania
IBAN account: RO48BPOS71003031332EUR01
Bank account: 4871003031332EUR01
SWIFT/sorting code/aba/chips: BPOSROBU


2. Direcționand 2% din impozitul pe venit catre Asociația P.A.V.E.L.. Mai mult aflați aici: http://www.asociatiapavel.ro/2 . Nu vă costa nimic.

3. Puteți dona bani fără comisioane, cu cardul din România, astfel: http://www.asociatiapavel.ro/donatii-on-line


Ca persoana juridică

1. Puteți direcționa 20% din impozitul pe profit datorat statului catre Asociația P.A.V.E.L.. Trebuie semnat un contract de sponsorizare pentru Asociația P.A.V.E.L. înainte de sfarșitul anului. Mai mult aici: http://www.asociatiapavel.ro/20

2. Puteți dona bani prin transfer bancar, în conturile Asociației P.A.V.E.L. deschise la BANCPOST S.A., sucursala TITAN, sector 3, Bucuresti:
RON:   RO81 BPOS 7100 3031 332R OL01
USD:   RO92 BPOS 7100 3031 332U SD01
EURO: RO48 BPOS 7100 3031 332E UR01
sau
în conturile Asociației P.A.V.E.L. deschise la banca UniCredit Tiriac sau BCR:

RON:   RO08BACX0000000271027000, la UniCredit

sau

RON:   RO98RNCB0088151631140001, la BCR   
sau
Euro:  RO71RNCB0088151631140002, la BCR

3. Programul: Alocatia pentru Sanatate: http://www.asociatiapavel.ro/alocatia-pentru-sanatate-1

4. Programul Adoptia la distanta: http://www.asociatiapavel.ro/adoptia-la-distanta

3. Mai mult aici: http://www.asociatiapavel.ro/cum-puteti-ajuta

Multumim!


Date de contact:

http://www.asociatiapavel.ro

https://www.facebook.com/asociatia.pavel/

http://apeluriumanitare.wordpress.com/

http://www.e-scoaladespital.ro/

Misiune

Îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informațional, educational, psihologic, social și material copiilor, tinerilor bolnavi și familiilor lor, dar si a adultilor bolnavi de cancer.

Proiecte

Finalizate: 0

Total: 0