Fundatia Inocenți sprijină copii și familii aflate în situații de risc și previne abandonul maternal. Fundația promovează valori și principii desprinse din Convenția Internațională privind Drepturile Copilului.
Viziunea noastra este aceea de a ne asigura că toți copiii cu nevoi speciale sau dezavantajați din punct de vedere socio-economic primesc sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim. Ne desfășurăm munca sperând la ziua în care viitorul niciunui copil nu va fi limitat de mediul socio-economic din care provine, când părinții, comunitățile și autoritățile statului vor lucra împreună pentru a sprijini acest ideal.
Personalul și programele noastre: inspiră încredere, crează soluții, dovedesc integritate, arată respect, împărtășesc expertiză, se concentrează pe sustenabilitate, raportează transparent, inițiază schimbări și își asumă responsabilități.