Fundația pentru Copii Ronald McDonald România este
principalul susținător al celor două Case din București și Timișoara și, în
plus, oferă sprijin diferitelor initiațive care ajută copiii bolnavi și
familiile acestora. Casele Ronald McDonald vin în ajutorul părinților copiilor
care sunt internați pentru tratamente de lunga durată. Pe durata spitalizării
copiilor, părinții nu plătesc cazarea.
Fundația a dezvoltat proiecte și a investit în
comunități locale, preponderent în domeniile sănătății și educației și a
devenit în scurt timp un aliat atât al copiilor bolnavi, cât și al părinților
acestora, oferind un sprijin real și extrem de necesar, dar și complementar
celui oferit prin sistemele publice de intervenție.
Trei dintre cele mai mari spitale de copii din
România au beneficiat de sprijinul Fundației prin dotări succesive cu aparatură
și echipamente performante medicale sau non-medicale.
Peste 14.000 de părinți au găsit în cele două
Case Ronald McDonald confortul unui cămin pe perioada internării copiilor lor.
Peste 4.000 de voluntari au dedicat timp și
resurse pentru a duce mesajul Fundației mai departe și pentru a atrage sprijin
din comunitate